Colegiul Tehnic “Elie Radu” Ploiești

Instituţia noastră de învăţământ  funcţionează începând cu data de 01.09.1966, pe baza Ordinului nr. 1042 din 31.08.1966, emis de Ministerul Energiei Electrice.
S-a numit, pe rând, Grupul Şcolar Energetic,  Şcoala Profesională Energetică, Liceul Industrial Nr.2, Grupul Şcolar  Industrial Energetic, Colegiul Tehnic “Elie Radu” şi a pregătit pe parcursul anilor muncitori calificaţi şi tehnicieni pentru sistemul energetic, cu deosebire din partea sudică a ţării.

Misiune:

Ansamblul activităţilor educaţionale realizate în cadrul Colegiului Tehnic "Elie Radu"  Ploieşti exprimă decizia de a oferi societăţii absolvenţi pregătiţi, activi şi eficienţi , capabili de performanţă, apţi pentru a se integra în viaţa comunităţii.

Crearea  unui climat de muncă  şi învăţare  stimulativ  şi accentul pus  pe dezvoltarea individuală  a elevului  au în vedere  atragerea  unui  număr  cât mai mare  de elevi  către şcoala  noastră.
Ţinând  cont  de  nevoile  educaţionale   ale comunităţii locale  şi de nevoile  pieţei  muncii , Colegiul  Tehnic "Elie  Radu" Ploieşti   îşi propune  să  formeze   specialişti  în domeniul energetic.
Se va asigura  pregătirea   de specialitate  a tinerilor  cu vârste cuprinse  între 14  şi 19 ani, în vederea accesului  acestora în  învaţământul  superior  sau a găsirii  unui loc de muncă.
Interacţiunea  permanentă  a şcolii  cu mediul  social , economic  şi cultural o va transforma  într - un  centru de  resurse  educaţionale  şi de servicii  oferite  comunităţii.

Site-ul instituției de învățământ:

http://www.colegiul-elie-radu.ro/index.php