Instituţia noastră de învăţământ funcţionează începând cu data de 01.09.1966, pe baza Ordinului nr. 1042 din 31.08.1966, emis de Ministerul Energiei Electrice.
S-a numit, pe rând, Grupul Şcolar Energetic, Şcoala Profesională Energetică, Liceul Industrial Nr.2, Grupul Şcolar Industrial Energetic, Colegiul Tehnic “Elie Radu” şi a pregătit pe parcursul anilor muncitori calificaţi şi tehnicieni pentru sistemul energetic, cu deosebire din partea sudică a ţării.
Misiune:
Ansamblul activităţilor educaţionale realizate în cadrul Colegiului Tehnic "Elie Radu" Ploieşti exprimă decizia de a oferi societăţii absolvenţi pregătiţi, activi şi eficienţi , capabili de performanţă, apţi pentru a se integra în viaţa comunităţii.
Crearea unui climat de muncă şi învăţare stimulativ şi accentul pus pe dezvoltarea individuală a elevului au în vedere atragerea unui număr cât mai mare de elevi către şcoala noastră.
Ţinând cont de nevoile educaţionale ale comunităţii locale şi de nevoile pieţei muncii , Colegiul Tehnic "Elie Radu" Ploieşti îşi propune să formeze specialişti în domeniul energetic.
Se va asigura pregătirea de specialitate a tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, în vederea accesului acestora în învaţământul superior sau a găsirii unui loc de muncă.
Interacţiunea permanentă a şcolii cu mediul social , economic şi cultural o va transforma într - un centru de resurse educaţionale şi de servicii oferite comunităţii.